Un nou studiu al cercetătorilor britanici arată că procentul tinerilor care se identifică drept fumători a crescut exponențial în urma carantinei adoptate la nivel național, informează BBC.
Cel puțin în Anglia, procentul persoanelor cu vârste între 18 și 34 de ani a crescut de la 21,5% la 26,8%. Concret, asta înseamnă o creștere de aproximativ 652.000 de tineri, conform Cancer Research UK. Datele analizate au fost colectate prin intermediul chestionarelor lunare, înainte de carantină și în timpul acesteia.
Pe de altă parte, unii tineri, deja fumători, au văzut carantina ca pe o oportunitate de a deveni mai sănătoși. Astfel, s-a înregistrat o creștere și în rândul persoanelor care au renunțat complet la fumat în timpul pandemiei.
„Prima carantină a fost fără precedent, a schimbat viața de zi cu zi a oamenilor. Am constatat că mulți fumători au profitat de această ocazie pentru a se opri, ceea ce este fantastic. Cu toate acestea, carantina a fost, de asemenea, o perioadă de stres pentru mulți oameni și am văzut că rata fumatului și a băutului a crescut printre grupurile cele mai afectate de pandemie. Este important să urmărim cu atenție modul în care aceste rate evoluează în timp, pentru a oferi ajutorul adecvat oricui are nevoie,” a spus Dr. Sarah Jackson, cea care a condus studiul, de la University College London.
Până în 2030, guvernul britanic și-a propus să ajute toți cetățenii să renunțe la fumat, prin intermediul campaniei Smokefree 2030.
Partenerii noștri