„Krystsina ne-a asigurat că se simte în siguranţă. Ea a petrecut noaptea într-un hotel de la aeroportul din Tokyo-Haneda, iar CIO va trebui să se întreţină din nou cu ea luni, pentru a-i cunoaşte intenţiile şi pentru a o susţine”, a declarat Mark Adams, care nu a confirmat informațiile conform cărora sprintera ar căuta să ceară azil în Uniunea Europeană.
La rândul său, guvernul japonez a anunțat că „va continua să coopereze strâns cu organizaţiile vizate şi să ia măsuri adecvate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului nipon, Katsunobu Kato.
Pe de altă parte, Comitetul Olimpic din Belarus, condus de Viktor Lukaşenko, fiul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a anunțat, într-o declaraţie de presă, că sportiva a trebuit să-şi suspende participarea la Olimpiadă în urma „deciziei medicilor, din cauza stării sale emoţionale şi psihologice″. Sportiva a calificat declarația fiului „ultimului dictator al Europei” drept „minciună″.
Krystsina Tsimanovskaya a criticat în această săptămână vehement Federaţia de atletism din Belarus, susţinând că a fost forţată să participe la proba de ştafetă 4×400 m, când ar fi trebuit să alerge iniţial la 100 m şi 200 m, deoarece alţi doi sportivi nu au efectuat un număr suficient de controale antidoping.
Partenerii noștri