La șapte secole de la moarte și de la terminarea (în 1321) „Comediei” sale, botezate de Giovanni Boccaccio, pentru veșnicie, La Divina Commedia, florentinul Dante Alighieri (1265-1321) – supranumit Summo Poeta („poetul cel mai mare”) – continuă să trăiască.
„Divina comedie”, aparent o scriere medievală despre Infern, Purgatoriu și Paradis, este o alegorie a lumii, atât a celei de dincoace, cât și a celei de dincolo. Ghidul lui Dante, în periplul său, este marele poet roman Vergiliu și apoi Beatrice, muza și iubita florentinului. Personajele mitologice, istorice și contemporane lui Dante, care populează opera aceasta, sunt o expresie a universului uman de oriunde și de oricând. „Comedia” ne dezvelește acest univers al lui Dante prin „Infern”, „Purgatoriu” și „Paradis”, explicându-ne bine lumea de la 1300, cu aspirația ei spre mântuire și cu atașamentul său nețărmurit față de credință și de biserică, zdruncinate deja ușor de amurgul Evului Mediu, de adierile umanismului Renașterii și de limba italiană literară născândă.
Cultura română l-a iubit și-l iubește pe Dante aproape la fel ca cea italiană. Românii se regăsesc în această scriere.
Mesajul lui Dante se potrivește sufletului omenesc din orice timp. Contemporanul nostru, actorul Roberto Benigni, traversează Italia din când în când și recită cânturi din Dante nu numai în săli de spectacole pline, ci în piețe imense cu mii de oameni. După șapte secole de la marea sa trecere, Dante este împreună cu noi și ne arată calea.
Partenerii noștri
