- Alexandru Sautner este fondatorul unui lanț de gelaterii din România și din afară.
- Alexandru a investit 300.000 de euro într-un restaurant din nordul Capitalei.
- HoReCa a pierdut 80% din cifra de afaceri anul trecut.
Uite că și în pandemie, unii proprietari din industria ospitalității sunt optimiști. Alexandru Sautner, fondatorul unui lanț de gelaterii cu localuri atât în România, cât și în afară, este unul dintre ei.
A investit în ultimul an peste 300.000 de euro într-un restaurant cu specific mediteranean în nordul Capitalei pe care se pregătește să îl deschidă în curând.
Alexandru Sautner, proprietar restaurant: „Acest spațiu l-am închiriat înainte de pandemie, era încă în construcție. Grand opening-ul o să-l facem la toamnă. Bucătăria a costat cel mai mult.”
Alexandru a pierdut în 2020 circa 50% din cifra de afaceri a lanțului de gelaterii. Și spune că diferențele între state, când vine vorba de ajutorul dat de guvern, sunt uriașe.
Alexandru Sautner, proprietar restaurant: „Partenerii noștri care lucrează în același domeniu au primit până la 70% din încasări, șomajul tehnic, angajații au fost plătiți. Noi nu am avut decât șomajul tehnic și…cam atât. În rest nimic.”
Partenerii noștri