În cadrul fenomenului istoric medieval al colonizării Europei de răsărit cu populație occidentală se plasează și colonizarea sașilor începând cu veacul al XII-lea.
Primele elemente de populație germană au venit din zona Rinului – un spațiu suprasaturat demografic încâ la acea vreme -, iar primii coloniști s-au numit „flandrenzi”.
Ei erau locuitori ai Lotaringiei – spațiul actual al marelui ducat de Luxemburg – și valoni din zona franco – germană. De acest spațiu apusean sunt legați cei dintâi coloniști ale căror nume s-au păstrat, Anselm de Braz și Hezelo din Merckstein, (ambii menționați în acte ale unor mânăstiri catolice) -, ca și numele unor comune transilvănene precum Apoldu, amintind de așezări ca Oppeldishusen din Hessa – în secolele XIII și XIV au continuat să vină coloniști mai ales din Saxonia, de unde provine etnonimul de saxoni sau Sachsen care a dat numele actual al sașilor.
Trebuie adăugat că unele obiecte sau monede ale acestor coloniști așezați în părțile Albei, ale Sibiului și Târnavelor își au originea în Turingia sau în zona Elbei.
Partenerii noștri