Un manual istoric al Apple II, computerul Apple produs acum 41 de ani și semnat de Steve Jobs, s-a vândut la licitație cu 800.000 de dolari.
Cumpărătorul este Jim Irsay, proprietarul Indianapolis Colts, o echipă de fotbal profesionist a Ligii Naționale de Fotbal.
Manualul de 196 de pagini este semnat atât de Jobs, cât și de al doilea CEO al companiei, Mike Markkula, și datează de trei ani după lansarea dispozitivului în 1977, scrie ANSA.
„Julian, generația ta este prima care crește cu computere. Du-te să schimbi lumea! Steven Jobs, 1980″, a scris regretatul fondator al gigantului american, în vârstă de 25 de ani.
Julian în cauză este Julian Brewer, fiul unui fost distribuitor de produse Apple din Marea Britanie, care a fost vizitat de Jobs și Markkula în timpul unei campanii de promovare.
Apple II s-a dovedit a fi un produs foarte important pentru piața computerelor, deoarece a fost printre primele destinate consumatorilor tradiționali și nu doar companiilor.
„Apple II a schimbat lumea cu adevărat, intrând în casele și companiile a peste 6 milioane de persoane”, a spus RR Auction.
Veniturile Apple II au permis companiei să-și ia zborul la bursă.
La aceeași licitație, o scrisoare dactilografiată semnată de Jobs și un exemplar de Apple I au fost vândute cu 479.939 și 464.876 de dolari.
Partenerii noștri