Ultimul joc Call of Duty a schimbat naționalitatea unui erou de război: „Un mare deget mijlociu arătat tuturor”

Lucas Riggs (centru) în cadrul noului joc Call of Duty Sursa foto: Call of Duty

Ultimul joc video din seria Call of Duty, care nici măcar nu a apărut încă, a provocat deja reacții dure din partea neozeelandezilor, notează Kotaku.

Call of Duty: Vanguard se situează în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În cadrul modului de joc singleplayer, utilizatorul va controla 4 personaje care, deși nu sunt figuri istorice, sunt inspirate din acestea:

  • Polina Petrova – inspirată după Lyudmila Pavlichenko
  • Arthur Kingsley – inspirat din Sidney Cornell
  • Wade Jackson – inspirat din Vernon Micheel
  • Lucas Riggs – inspirat din Charles Upham

Toți cei 4 enumerați sunt eroi de război și personalități importante în istoria țărilor respective. Primii 3 reprezintă națiunile originare ale soldaților numiți. Nu este și cazul lui Lucas Riggs.

Charles Upham este unul dintre puținii oameni care au primit 2 Cruci Victoria – cel mai înalt merit acordat soldaților din Commonwealth, pentru acțiunile sale din 1941 și 1942. Astfel, a devenit un erou național, reprezentativ pentru Noua Zeelandă, țara lui de origine.

Totuși, cei de Activision Blizzard, creatorii jocului, au decis ca personajul Lucas Riggs (bazat pe Charles Upham) să fie australian. Acest lucru a stârnit mai multe reacții dure din partea celor din Noua Zeelandă.

„Este o insultă. În cel mai bun caz, este ignoranță; în cel mai rău caz, este un mare deget mijlociu arătat tuturor”, au comentat cei de la Newshub, un site de știri din țara menționată.

Call of Duty: Vanguard se va lansa pe data de 5 noiembrie, dar compania nu a comentat încă incidentul.