- Grand Prix-ul Rusiei a devenit cel mai recent eveniment sportiv care a fost anulat în Rusia.
- Evenimentul vine după ce UEFA a mutat finala Ligii Campionilor la Paris.
- Aceste modificări au survenit după invaziei Ucrainei de către Rusia.
Astăzi, 25 februarie, Formula 1, organismul care guvernează acest sport, a dezvăluit că Grand Prix-ul Rusiei a fost anulat. Acesta urma să aibă loc la Soci pe 25 septembrie, anularea fiind urmarea invaziei Rusiei în Ucraina.
Grand Prix-ul Rusiei a devenit cel mai recent eveniment sportiv anulat în Rusia, după finala Ligii Campionilor UEFA, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.
Formula 1 a transmis mesajul pe Twitter
„Campionatul Mondial de Formula 1 al FIA vizitează țări din întreaga lume cu o viziune pozitivă pentru a uni oamenii, aducând națiunile împreună”, a declarat astăzi Formula 1 pe Twitter.
„Urmărim evoluțiile din Ucraina cu tristețe și șoc și sperăm într-o rezolvare rapidă și pașnică a situației actuale. Joi seară, Formula 1, FIA și echipele au discutat poziția sportului nostru, iar concluzia este, inclusiv punctul de vedere al tuturor părților interesate relevante, că este imposibil să se desfășoare Marele Premiu al Rusiei în circumstanțele actuale”, notează pagina de Twitter a Formulei 1.
UEFA mută finala Ligii Campionilor la Paris
Boicotarea Rusiei în lumea sportului a luat asalt. UEFA privează Sankt Petersburgul de găzduirea meciului vedetă, după ce Rusia a invadat Ucraina, conform publicației The Times. UEFA mută finala Ligii Campionilor din luna mai de la Sankt Petersburg la Paris.
Uefa a luat această decizie în cadrul unei reuniuni de urgență a comitetului executiv în această dimineață, în urma invaziei Rusiei în Ucraina. De asemenea, a decis că niciun meci din competițiile europene nu va avea loc în Rusia sau Ucraina cât timp continuă conflictul.
Partenerii noștri