Sectorul 1 intră în stare de alertă. Situația va fi monitorizată zilnic

Sursa foto: Hepta

Sectorul 1 intră în stare de alertă de sâmbătă, a anunțat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Acesta a mai dezvăluit că situația deșeurilor va fi monitorizată zilnic și că primăria sectorului ar putea solicita ajutor de la o firmă de salubrizare.

Prefectul Alin Stoica a anunțat vineri că a acceptat solicitarea privind introducerea stării de alertă în Sectorul 1 al Capitalei. Aceasta va fi valabilă 30 de zile începând de la miezul nopții.

Stoica a explicat de ce prima cerere de declarare a stării de alertă din luna iunie nu a fost aprobată.

„În momentul 7 iunie a fost o solicitare pentru că nu se ridicau deșeurile menajere din gospodării, era un blocaj la sortator. Atunci am găsit o soluție care nu presupunea introducerea stării de alertă, funcționează și acum soluția… Blocajul de acum este generat de faptul că sunt multe deșeuri pe străzi… Prestatorul nu poate sa facă față acestui val de deșeuri”, a explicat prefectul capitalei, Alin Stoica.

Prefectul a mai spus că prin declararea stării de alertă nu va fi reziliat contractul cu societatea de salubrizare din Sectorul 1. Eventual, se poate apela la altă firmă care să ajute și astfel serviciul public să funcționeze eficient, a mai spus Alin Stoica.

„Nu va fi reziliat contractul cu Romprest din contra este parte din soluție. Pentru deșeurile suplimentare trebuie aduse capacități suplimentare și trebuie să se întâmple rapid”, a precizat prefectul Stoica.

Alin Stoica a mai spus că situația va fi monitorizată cu atenție și că, zilnic, vor fi raportate cantitățile de gunoie adunate și depozitate. De asemenea, specialiștii trebuie să lucreze la un plan cu trei puncte care vizează creșterea capacității de răspuns, întocmirea unui plan rapid și disciplinarea agenților economici și cetățenilor care aruncă gunoaie pe domeniul public.