- Românii consumă mai mult vin, iar polonezii compensează cu tărie, arată o analiză realizată de Ziarul Financiar.
- Datele se referă la consumul per capita în rândul populaţiei de peste 15 ani.
- Un român bea în medie, 11 litri de alcool pur, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere.
Un român bea în medie, 11 litri de alcool pur, din care aproape jumătate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere. Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile cu 2,25 litri, arată o analiză ZF făcută pe baza informaţiilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Această valoare totală poziţionează România pe locul şapte în Europa, la egalitate cu Polonia şi foarte aproape de Bulgaria. Ungaria vine şi ea tare din urmă. Clasamentul este condus de Letonia, Cehia şi Lituania, urmate de Austria şi Franţa.
Datele se referă la consumul per capita în rândul populaţiei de peste 15 ani. E vorba de litri de alcool pur, asta înseamnă că, ţinând cont de concentraţia de alcool din fiecare băutură, consumul e mult mai mare. Spre exemplu, la vin, concentraţia de alcool e de 13-15%, ceea ce înseamnă că pentru a obţine consumul de licori ale lui Bacchus trebuie multiplicată valoarea de şase-şapte ori.
O bere are o concentraţie alcoolică medie de 4-5%, iar la un consum de cinci litri de alcool pur din bere, rezultă că un român bea circa 100 de litri pe an. Această valoare poziţionează România printre cei mai mari consumatori de bere per capita din lume.
Citește și:
- Investigații „urgente” au fost lansate după acuzațiile la adresa lui Russell Brand. Elon Musk, Andrew Tate și Tucker Carlson îl susțin pe actor
- Elon Musk a sugerat că toți utilizatorii X ar putea fi nevoiți să plătească pentru accesul la platformă: „Ne îndreptăm spre a avea o mică plată lunară pentru utilizarea sistemului”
- Volodimir Zelenski a sosit în Statele Unite pentru Adunarea Generală a ONU. Antonio Guterres: „Picătură cu picătură, otrava războiului ne infectează lumea”
Partenerii noștri