- Papa Francisc reduce salariile de la Vatican cu 10%.
- Decizia a fost luată pentru evitarea concedierilor.
- Vaticanul are un deficit bugetar de peste 50 de milioane de euro.
Papa Francisc taie din salarii din cauza pandemiei. Începând cu luna aprilie, Suveranul Pontif vrea să reducă salariile cardinalilor și ale clericilor cu 10%.
Asta în timp ce finanțele Vaticanului sunt marcate de mai bine de câțiva ani de deficit. Papa apelează la această măsură pentru a nu face demiteri la Vatican.
„Această preocupare pe care o are Papa Francisc pentru săraci și pentru cei nevoiași, el știe că biserica trebuie să fie prima care dă exemplul, așa că pentru asta trebuie să fi luat această decizie, nu?”, a declarat preotul Jorge Muromin.
Măsurile de siguranță au închis multe biserici și au limitat numărul credincioșilor. Reprezentanții Vaticanului spun că au un deficit bugetar de peste 50 de milioane de euro în acest an.
„Cred că situația, cu această situație a pandemiei de COVID, este dificilă pentru toată lumea. Cred că este la fel pentru biserica catolică. Deci, aceasta este o nouă indicație a Papei, pentru a ajuta biserica și toate țările din lumea”, a spus Joseph Kou, angajat al Radio Vatican.
Reducerile salariale se aplică și mai multor bazilici ale Vaticanului din Roma, precum și Vicariatului sau eparhiei Romei, aflate sub îndrumarea Papei.
Partenerii noștri