Cartea de identitate electronică a fost lansată, luni, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot. Documentul asigură garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale, fiind promisă și reducerea birocrației.
„Astăzi, la Cluj-Napoca, am dat startul proiectului pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate. Prin implementarea acestui proiect ne îndeplinim o obligație europeană care derivă din adoptarea în anul 2019 a Regulamentului European (UE) 2019/1157 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor UE.
La nivel național s-au făcut toți pașii, de ordin legislativ, pentru implementarea Cărții Electronice de Identitate, în special în perioada 2020 – 2021, ceea ce a făcut posibil momentul de astăzi”, a anunțat Lucian Bode, ministrul afacerilor interne.
El a spus că, în circa 18 luni, cărțile de identitate electronice vor fi emise la nivel național.
Până la finalul anului se vor elibera doar 5000 de documente, a precizat ministrul.
El a mai spus că „documentul de identitate pe care l-am lansat astăzi asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale”.
Cum poate fi folosită noua carte de identitate electronică
„Noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate și va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice”, a mai spus Bode.
Acesta a adăugat că emiterea cărții electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituționale, fiind „un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituțional al serviciilor publice, cât și facilitățile de care cetățeanul român va putea beneficia odată cu deținerea noului document”.
„Sunt încrezător că acest proiect pilot este deschizător de drumuri și va fi un exemplu de bună practică, la standardele de calitate si eficiență așteptate de cei care vor solicita acest nou tip de act de identitate”, a mai spus ministrul.
Partenerii noștri