Ia Să Vezi. Zburătoul inimii de primăvară…

În eposul popular românesc, Dragobete, dezinvolt, frumos, tumultuos, cuceritor, impetuos, nemuritor, este personajul fantastic la care visează tinerele fete.

Originile păgâne ale mitologiei românești îl arată pe Dragobete ca personificare a bunei-dispoziții, a veseliei, cel despre care se crede că aduce iubirea în suflet și în casă.

Zburătorul legendar care l-a inspirat pe Eminescu.

După suavul și delicatul Sfânt Valentin preotul iubirii, la noi, vine năvalnicul Dragobete.

Deși mai „bătrân” decât Valentinus, el se reinventează anual, de fiecare dată tânăr și în deplină putere, anunțând primăvara cu sevele ei proaspete.

În termenii de azi, mai lipsiți de efuziune, ai zice că Dragobete e un haios.

Ba unii, filozofi de ocazie cu idei corecte politic, ar zice chiar că e „sexist”.

Apare năvalnic după cum spuneam și tulbură simțurile delicate ale fetelor, amețindu-le cu farmecul său păcătos.

Dragobete aduce cu el în acest Univers al iubirii, o abundență de senzual, frust și direct, iar referirile la cultul fertilității, al fecundității, sunt explicite.

Imagini nunta la tara

Pentru că la noi dramatismul nu poate lipsi, de ziua asta, a Dragobetelui, se leagă frățiile de cruce între băieți sau fete, consfințite prin sânge.

Crestăturile de cuțit de pe antebrațele lor, le rămân pentru totdeauna, ca amintiri ale unui jurământ greu.

Acum, nu se mai practică astfel de obiceiuri „barbare”, așa că cei mai mulți îl percep pe Dragobete ca fiind păstrătorul iubirii.

Azi, despre „zânul” Dragobete s-ar spune că e un iubăreț și ar putea fi bănuit chiar de înclinații spre „one stand night”, mai degrabă.

El nu e un cuminte, o figură calină, blândă, precum Valentinus.

Până la urmă, era un cioban.

Da, dar nu orice cioban, era băiatul Dochiei, ceea ce-l înnobilează.

Cosmogonia cu care e asociat, îl face mai persuasiv și actual pentru generațiile de azi, „smarți” cu capu-n nori, câteodată.

Mie-mi place Dragobete !

E mai… smart !