Ia să vezi. Monopolul cinismului…

Puțină, foarte puțină lume e conștientă de ceea ce ni s-a-ntâmplat în ultimii doi ani, în pandemie adică.

De frică, cei mai mulți au preferat să urmeze calea indicată de cei ce ne conduc.

Cum a  apărut frica asta e o altă discuție, dar, cândva, probabil, vom afla mai multe.

Mă tem însă că va fi fiind prea târziu.

Prea târziu pentru că deja răul se va fi înrădăcinat adânc subminând încrederea și disponibilitatea oamenilor în prezervarea propriei libertăți.

Interesele generate de frica individuală dar și cele meschine ale „big pharma” au prevalat urmare a acțiunii de inducere a spaimei globale.

O astfel de spaimă te-ai fi așteptat să genereze solidaritate la același nivel.

Ei bine, nu!

Un articol de acum câteva zile din ”The Guardian”, un ziar de altfel „progresist”, te trezește la realitatea crudă.

Totul a fost despre bani, mulți bani.

Vaccinurile, fără să numesc producătorul că toți sunt cam la fel, s-au vândut cu un adaos comercial și de 400-600%.

Când necesitatea unei doze suplimentare, „completă” adică, s-a impus, prețul a mai crescut cu vreo 20 %.

Numai 1,3 % din totalul vaccinurilor s-au distribuit în țările sărace.

De ce ? Păi, n-aveau bani să plătească și-atunci au rămas în… plata Domnului.

Despre asta, ”The Guardian” nu se sfiește s-o numească „vaccine apartheid”.

Dezvăluirea rețetei de producție pentru toți în numele solidarități umane, așa cum a fost în anii 60 în pandemia de gripă?

Nici vorbă!

A fost considerată periculoasă și ca urmare ideea a fost respinsă.

Altfel, Pfizer de exemplu, n-ar mai fi avut cum să facă un profit de 37 miliarde de dolari în 2021.

„Profitori de război” i-a numit un fost oficial în domeniul sanitar din Statele Unite.

Un pacient vindecat e un client pierdut.

Sănătatea ca marfă  și monopol al cinismului…