Ia să vezi. Între cer și pământ

Creștinii se adresează Tatălui Ceresc cu rugăciunea care chiar așa se numește, „Tatăl Nostru”.

Lui îi cerem totul, în El ne punem speranțele, Lui îi promitem că vom fi mai buni.

Dar de trăit, trăim aici, pe Pământ.

Aici ne împlinim visele, ne consumăm dramele, ne definim speranțele.

Din infinitul Universului, Creatorul a ales Pământul ca „acasă” pentru noi.

Cât de mult ne poate iubi El dacă a ales pentru noi această splendoare, Planeta Albastră !

Înțelepciunea grecilor antici a închipuit mituri fără de moarte cu întâmplări fantastice si personaje plăsmuite fabulos.

Ei sunt cei care au personificat planeta, i-au spus Geea, au zeificat-o și au luat-o drept Mamă.

Mama Pământ.

Mama oamenilor și a tuturor zeilor.

Acest simbol al primordialității nu se mai bucură demult de venerație.

Din nefericire…

Azi, Mama Geea e în suferință.

Din cauza noastră.

O nesocotim de prea mult timp, iar prețul pe cale să-l plătim e chiar viața noastră.

Inconștienți și stupizi.

Când am văzut prima oară „Avatar” ceea ce  mi-a rămas în minte a fost „Home Tree”, sistemul neurologic bio-botanic al tuturor organismelor planetei Pandora.

Sursa, sensul și armonia vieții pe Pandora.

Mi-ar plăcea să avem și noi, pe Pământ, un „Home Tree”.

Și mi-ar plăcea să fie în grădina asta fabuloasă numită România.

Să stăm desculți în fața lui și să scormonim cu degetele căutând amintirea strămoșilor, fii ai aceleiași mame de când e Lumea.

Acest copac al vieții ar trebui să fie în Deltă.

Acolo unde apele se țes cu uscatul iar Mama Geea respiră veșnic proaspăt, aerul sărat al Mării..