Record Regal. În 69 de ani de domnie, Regina Elisabeta a II-a a Angliei a văzut nu numai cum se schimbă lumea, dar și cum se transformă monarhia.
Admirată pentru farmecul și simplitatea ei, dar și pentru seriozitatea cu care își îndeplinea obligațiile, conduce ca monarh constituțional și a fost implicată în descentralizarea puterii în Regatul Unit, în aderarea Marii Britanii la Comunitatea Europeană în decolonizarea Africii și recent în ceea ce numim Brexit. Și tot în timpul domniei ei, au avut loc cele mai grave confruntări cu Armata Republicană Irlandeză, mișcare care se opunea divizării Irlandei.
Elisabeta a II-a a fost căsătorită cu Prințul Philip al Greciei și Danemarcei, și s-a bucurat mereu de simpatia britanicilor, chiar dacă a fost uneori criticată pentru formalismul protocolului Casei Regale. În 1992 a trecut prin așa-numitul annus horribilis, marcat de destrămarea căsniciilor a trei dintre copii. Cel mai dificil moment a venit însă în 1997 odată cu moartea prințesei Diana.
Este cel mai longeviv monarh, dar și cel mai longeviv șef de stat din lume. Și acesta nu este singurul record. Deține cea mai mare colecție de pălării, nu mai puțin de 5000. Pentru ea, pălăria nu este un articol vestimentar, ci un simbol, pentru că înlocuiește cu ușurință coroana. Atunci când pleacă în călătorie, pălăriile sale o însoțesc într-un tren separat.
Pe 21 aprilie a împlinit 95 de ani. Dar se va sărbători în luna iunie, când are loc parada Marșul Culorilor. Așa se întâmplă din 1748 și evenimentul își are originea în pregătirile pentru lupta când steagurile erau adunate și arătate soldaților în prezența regelui.
Partenerii noștri