Femeie, înainte de toate. Angela Merkel

În orice limbă, cuvântul cel mai intim și emoționant este același: mamă. Mama e numai una. Însă uneori, popoare întregi își recunosc sufletul în chipul unei femei lider. Ai auzit de Golda Meir sau de Indira Ghandi: azi îți vorbesc despre Angela Merkel sau Mutti, cum îi zic admiratorii și adversarii deopotrivă. Mămica.

Acum 16 ani, când a devenit cancelarul Germaniei, avea toate dezavantajele: era cea mai tânără din istorie, provenea din fosta Germanie comunistă și era primul cancelar care purta fustă. Cum nu-i dădeau multe șanse, au poreclit-o ”das Mädchen”, fata. S-au schimbat multe de atunci și pe multe le-a schimbat chiar fata. A crescut și a ocupat cu cinste funcția, rămânând chipul, vocea și voința Germaniei în fața a 4 președinți americani, 4 francezi, 5 premieri britanici, 7 italieni și 8 japonezi.

Napoleon spunea că marea politică este să aplici bunul-simț al unei gospodine la problemele unei țări. Angela nu doar l-a citit, ci a știut ceva în plus: că acea gospodină este femeie și mamă. În calculele ei intră nu doar subzistența, ci și o inimă cu grijă pentru viitor.

Merkel a șocat lumea când a primit milioane de refugiați. Dincolo de noi probleme, ea vedea însă posibilitatea de a depăși handicapul demografic al Germaniei. Țara, atât de omogenă etnic, integrase deja milioane de turci. În plus, ea a accelerat tranziția ecologică, deși Verzii îi erau concurenți în politică. O mamă este prevăzătoare.

A legalizat căsătoriile gay, deși personal a votat contra. A tras Grecia de urechi pentru risipă, dar tot ea a insistat ca să rămână în zona euro. O mamă își iubește toți copiii, chiar când nu e de acord cu ei.

După război, Germania inspira doar ură. Câțiva mari bărbați de stat mai târziu, își recâștigase respectul. Angela Merkel lasă acum Europei o țară mai unită, mai solidară și mai puternică. Una care inspiră tuturor admirație și multora – iubire. Mutti e numai una.