citEști. „Imagini de album- Evocări, impresii, portrete”, de Martha Bibescu, editura Curtea Veche, 2021

Te gândeși că într-o zi de 17 februarie, în 1929, la Hollywood sunt decernate primele premii ale Academiei Americane de Film, pe care le știi azi drept Oscaruri.

Dacă ai acorda niște premii de felul acesta pentru povești, probabil că printre nominalizați ar fi Martha Bibescu. Prințesa născută cu numele Lahovari, pe care îl știi dacă te-ai învârtiti prin centrul Bucureștiului, semnează ”Imagini de album- Evocări, impresii, portrete”.

Cartea îți arată cum se întâlnesc personajele pe care le știi din istorie în viața reală și cât contează un simplu gest atunci când îl remarcă o scriitoare. Altfel vezi lumea atunci când ai unde să înțelegi că multe nume, înainte să ajungă nume de străzi sau de piețe, încearcă să se orienteze ca și tine între lucurile care par importante într-un anumit moment.

Prima dată când l-am văzut pe regele Carol, nu mi-a întins mâna, ci un deget.

Martha Bibescu (alias Marthe Bibesco; născută pe 28 ianuarie1886, la București și decedată pe 28 noiembrie1973, la Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale

Copacul nu știe că seamănă cu umbra pe care o aruncă la picioarele sale, pe pământ.