Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.
S-aud cum apa sună-ncetișor:
(Fiind băiet păduri cutreieram- 1878)

Te-ai întrebat și tu poate ce îți spune poetul dacă îl întâlnești fix atunci când cutreiera pădurile cu pricina. Mie mi se întâmplă când sunt în clasa a IV-a. Sunt în Bușteni, undeva în marginea orașului și toată ziua bântui prin pădure. Știu versurile astea doar că nu mă prind cum de mie mi se pare așa plictisitor să te tot învârți printre copaci.

Mă așez pe iarbă. Am un fir de apă pe aproape. Și tot plictisitor e. Mă gândesc ”băiet sunt, păduri cutreier, ce i se pare poetului așa interesant că pe mine mă plictisește de mor”. La un moment dat zic, ”poate cu brațul sub cap e altfel”. Nu e. Și îmi ia 20 de ani până mă prind că poetul de fapt își aduce aminte. Și asta face brusc lucrurile nu doar mai interesante ci și mai reale. Cum se și termină poemul cu pricina.

Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.