Studiul care promova folosirea ivermectinei în tratamentul împotriva COVID-19 a fost șters de pe site-ul inițial, informează Aleph News.
Studiul a fost publicat pe website-ul Research Square, în noiembrie 2020, de Dr. Ahmed Elgazzar, de la Universitatea Benha din Egipt. Conform acestuia, pacienții tratați spital s-au recuperat destul de bine în urma tratamentului cu ivermectină.
Publicația a șters studiul „din cauza unor probleme etice”. Un student la medicină în Londra a descoperit că prima parte a cercetării a fost plagiată. Astfel, specialiștii și medicii sunt nesiguri în ceea ce privește ivermectina ca tratament anti-COVID în urma acestui eveniment.
Autorii au scris întregul paragraf de început al studiului având la bază comunicate de presă și articole de pe website-uri, însă au folosit o platformă online prin care au refrazat textul.
„Amuzant a fost că odată trecut textul prin această platformă, au schimbat în studiu din <<sindrom respirator acut sever>> în <<sindrom respirator extrem de intens>> la un moment dat”, a spus studentul care și-a dat seama că studiul lui Ahmed Elgazzar a fost plagiat.
În același timp, el a mai remarcat greșeli în cadrul studiului. Printre acestea se numără participarea persoanelor sub 18 ani sau lipsa de acuritatea a datelor.
„Autorii au susținut că au derulat acest studiu între 8 iunie și 20 septembrie 2020, iar majoritatea pacienților care au murit au fost internați în spital și au murit înainte de 8 iunie, conform datelor colectate inițial. Mai mult decât atât, informațiile au fost colectate greșit: un pacient ar fi fost externat pe data de 31 iunie 2020, dată care nu există în calendar”, a mai spus Jack Lawrence, studentul care a scos la lumină cele prezentate.
Partenerii noștri