- Radu Țincu: Fără a prezenta lucrurile așa cum sunt, poate părea că la ATI e un lagăr de exterminare
- Radu Țincu: Pacientul nu poate fi legat cu orice dispozitiv, ci există dispozitive speciale care să nu-i creeze un disconfort
- Radu Țincu: Pacienții de la ATI sunt în mare parte comatoși, nu se mișcă. Mi-e greu să cred că acești pacienți sunt contenționați
Radu Țincu, medic primar în cadrul secției ATI Toxicologie de la Spitalul de Urgență Floreasca, a vorbit, luni seara, la emisiunea ȘTIU, difuzată de Aleph News, despre situația de la Spitalul din Sibiu.
„Este o prezentare tendențioasă a unor fapte, care, fără a prezenta lucrurile așa cum sunt, pot părea că la ATI e un lagăr de exterminare. Pacienții trebuie contenționați pentru a nu se răni. Pacientul nu poate fi legat cu orice dispozitiv, ci există dispozitive speciale care să nu-i creeze un disconfort”, a explicat medicul Radu Țincu.
Medicul a adăugat că niciun cadrul medical nu ar putea seda un pacient decât dacă e pus pe un aparat de ventilare mecanică.
„Pacienții de la ATI sunt în mare parte comatoși, nu se mișcă. Mi-e greu să cred că acești pacienți sunt contenționați. S-a vorbit despre sedare. Pacienții trebuie sedați ca să poți sincroniza respirația unui pacient cu un aparat de ventilare mecanică. Ministerul Sănătății trebuie să elucideze această situație, pentru că aduce o palmă sistemului de sănătate”, a mai explicat medicul, la Aleph News.
Un fost angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, pentru publicația locală Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Partenerii noștri