- Unele teste de anticorpi arată valori uriaşe, de zeci de mii de unităţi, iar altele de două-trei cifre
- Medicul Voichiţa Lăzureanu spune că depinde de aparatul de măsură
- Specialistul mai spune că cel mai important este să dezvolţi anticorpi, oricât de puțini ar fi
Te-ai vaccinat, dar încă nu ştii cât eşti de protejat. Şi nici testul de anticorpi nu te lămureşte prea bine. Pentru că ai văzut valori uriaşe, de zeci de mii de unităţi. Şi ai văzut şi rezultate cu două-trei cifre. De ce sunt diferenţe atât de mari? Medicul Voichiţa Lăzureanu spune că depinde de aparatul de măsură.
„Acolo unde vedeţi valori foarte mari, de zeci de mii de unităţi, probabil, unitatea de referinţă este 5, sau 50, între această valoare, şi atunci trebuie împărţită cantitatea de anticorpi, la acea unitate de referinţă“, spune Voichița Lăzureanu, medic infecționist la Spitalul Victor Babeş Timişoara.
Voichiţa mai spune că cel mai important este să dezvolţi anticorpi. Pentru că, oricât de puţini ar fi, tot te feresc de infecţie sau de o formă gravă a bolii: „Sigur că 4.000 e mai bine decât 400. Dar asta nu înseamnă că eficienţa vaccinului nu este la fel de bună, în ambele cazuri. Contează şi cantitatea, şi calitatea. Noi ştim doar că există aceşti anticorpi anti-Spike, anti-vârf, care este cantitatea, dar calitatea acestora, nu o ştim.“
Partenerii noștri