Cât de protejați suntem împotriva COVID-19 după prima doză de vaccin?
Stephen Evans, specialist în statistici medicale la London School of Hygiene & Tropical Medicine și fost membru al Comitetului pentru siguranța medicamentelor la Agenția Europeană pentru Medicamente, a analizat datele din studiile FDA pentru a vedea câtă protecție oferă o singură doză din fiecare vaccin, iar rezultatele au fost publicate de Business Insider.
Pfizer/BioNTech: Cel puțin 80%
Eficiența Pfizer a fost de 52,4% în protejarea împotriva COVID-19 între prima și a doua doză, conform documentelor FDA. De menționat este că procentul de 52,4% include cele 11 zile înainte ca prima doză să își facă efectul, astfel încât procentul real ar putea fi mult mai mare.
Adevărata valoare se situează între 29,5% și 84,5%, conform documentelor FDA. Vaccinarea cu Pfizer a fost 100% eficientă împotriva spitalizării și decesului.
Evans a spus că există „dovezi destul de clare“ că ai o protecție de cel puțin 80% și „probabil“ aproape de 90% după o singură doză de vaccin Pfizer.
Moderna: cel puțin 80%
Vaccinul Moderna a fost eficient 69,5% în prevenirea infectării cu coronavirus între prima și a doua doză, cu o valoare reală între 43,5% și 84,5%. Cifra de 69,5% include cele 13 zile înainte de începerea protecției, astfel încât procentul real ar putea fi mai mare.
A existat un număr mic de oameni, aproximativ 7%, care nu au primit a doua doză de Moderna din motive necunoscute. În acest caz, vaccinul a avut o eficiență de 50,8% în prevenirea COVID-19 până la 14 zile după prima doză și 92,1% după 14 zile.
Nu este clar cât de bine protejează o singură doză de vaccin împotriva spitalizării și a decesului.
Evans spune că beneficiezi de cel puțin 80% protecție și, posibil, chiar mai bună de 90%, datorită vaccinului Moderna după o singură doză timp de 28 de zile. După 28 de zile a fost neclar, deoarece nu a fost testat.
AstraZeneca: Peste 70%
Evans spune că este mai dificil să se stabilească o estimare pentru vaccinul AstraZeneca, deoarece FDA nu a prezentat încă datele privind acest ser, la fel ca pentru celelalte.
O doză unică de vaccin AstraZeneca a fost eficientă în proporție de 76% în protejarea împotriva COVID-19 timp de cel puțin 90 de zile, conform studiilor Lancet. Au existat spitalizări, dar numărul a fost mai mic.
Johnson & Johnson: 66%
În cazul Johnson & Johnson, protecția a început la 14 zile și a fost eficiență în proporție de 66,1% la 28 de zile.
Eficacitatea vaccinului a variat în funcție de țara în care a fost utilizat – eficiență de 72% în SUA , de 64% în Africa de Sud și de 68% în Brazilia.
Partenerii noștri