- Începând din 16 mai 2022 se poate efectua, la cerere, cea de – a patra doză de vaccin Pfizer BioNTech.
- Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin.
- Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze
Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, doza 4 de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.
Cine se poate vaccina?
Pot solicita vaccinarea cu a patra doză persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager.
Când te poți vaccina?
Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.
Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.
Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru reducerea semnificativă a cazurilor severe de boală și deceselor din cauza COVID-19.
Partenerii noștri