- Preşedintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, sub pretextul apărării separatiștilor din Donbas.
- Populația pleacă masiv din țară, sunt cozi imense în Kiev, iar panica domină atmosfera din Ucraina.
- Președintele Republicii Moldova le cere cetățenilor moldoveni din Ucraina să se întoarcă în țară.
- Charles Michel convoacă un summit de urgență al Consiliului European.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, sub pretextul apărării separatiștilor din Donbas. Acesta a anunţat joi în zori o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării. Populația pleacă masiv din țară, sunt cozi imense în Kiev, iar panica domină atmosfera din Ucraina.
Președintele Republicii Moldova a declarat că a decis să ceară aprobarea Parlamentului pentru declararea stării de urgență, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Ea le-a cerut cetățenilor moldoveni din Ucraina să se întoarcă în țară.
Charles Michel convoacă un summit de urgență al Consiliului European. Președintele Consiliului European, a convocat astăzi un summit de urgență pentru a discuta despre acumularea de trupe rusești la granițele Ucrainei.
„Folosirea forței și a coerciției pentru a schimba frontierele nu-și are locul în secolul XXI. Convoc un Consiliu European special mâine la Bruxelles pentru a discuta cele mai recente evoluții legate de #Ucraina și Rusia”, a scris Michel pe Twitter miercuri după-amiază.
„Este important să continuăm să fim uniți și determinați și să ne definim împreună abordarea și acțiunile colective. Prin urmare, aș dori să vă invit la un Consiliu European special joi, 24 februarie, care va avea loc personal la Bruxelles și va începe la ora 20:00,” adaugă acesta.
Mesajul Comisiei Europene, transmis Ursula von der Leyen
„În această dimineață, trupele rusești au invadat Ucraina, o țară liberă și suverană. Încă o dată, în centrul Europei, femei, bărbați și copii nevinovați mor sau se tem pentru viața lor. Condamnăm acest atac barbar și argumentele cinice care îl justifică,” declară Ursula von der Leyen
„Președintele Putin este cel care aduce războiul înapoi în Europa. În aceste ore întunecate, Uniunea Europeană și poporul său sunt alături de Ucraina și de poporul său. Ne confruntăm cu un act de agresiune fără precedent din partea liderilor ruși împotriva unei țări suverane și independente. Ținta Rusiei nu este doar Donbass, ținta nu este doar Ucraina, ținta este stabilitatea în Europa și întreaga ordine de pace internațională. Și îl vom trage la răspundere pe președintele Putin pentru acest lucru,”adaugă președintele Comisiei Europene.
Sancțiunile împotriva Rusiei
„Mai târziu în cursul zilei de astăzi, vom prezenta un pachet de sancțiuni masive și țintite, spre aprobarea liderilor europeni. Prin acest pachet, vom viza sectoare strategice ale economiei rusești, blocând accesul acestora la tehnologii și piețe care sunt esențiale pentru Rusia. Vom slăbi baza economică a Rusiei și capacitatea acesteia de a se moderniza. În plus, vom îngheța activele rusești din Uniunea Europeană și vom bloca accesul băncilor rusești la piețele financiare europene. La fel ca în cazul primului pachet de sancțiuni, ne aliniem strâns cu partenerii și aliații noștri – Statele Unite, Regatul Unit, Canada, dar și, de exemplu, Japonia și Australia. Aceste sancțiuni sunt concepute pentru a afecta puternic interesele Kremlinului și capacitatea acestuia de a finanța războiul,” expune declarația de presă a președintelui von der Leyen cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Partenerii noștri