Interzis adulților: Emirates lansează un lounge modernizat pe aeroportul din Dubai doar pentru copii

source: https://www.traveller.com.
  • Emirates a lansat un nou lounge non-stop, destinat exclusiv celor mai tineri pasageri care călătoresc singuri.
  • Lounge-ul nou amenajat a fost inaugurat săptămâna trecută la Aeroportul Internațional Dubai.
  • Locul dispune de WI-FI gratuit, zone de relaxare, console de jocuri PS4 și de toalete concepute special pentru copii.

Emirates a lansat un nou lounge non-stop, destinat exclusiv celor mai tineri pasageri care călătoresc singuri, care oferă jocuri video și gustări copiiilor. Lounge-ul nou amenajat a fost inaugurat săptămâna trecută la Aeroportul Internațional Dubai, alături de First Class Lounge al companiei aeriene, și este conceput special pentru minorii neînsoțiți.

Facilitățile dispun, de asemenea, de WI-FI gratuit, de zone de relaxare noi și confortabile, de console de jocuri PS4 și de toalete concepute pentru copii.

De asemenea, lounge-ul pune la dispoziția tinerilor oaspeți jucării, pachete de activități și căști de dimensiuni pentru copii, precum și facilități media cu o selecție de peste 50 de filme Disney și peste 130 de canale TV.

Beneficiile copiilor care călătoresc singuri

Părinții sau tutorii copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani sunt eligibili pentru a rezerva în avans serviciul Emirates Unaccompanied Minor, la fel ca și tinerii călători cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Odată ce copiii sunt lăsați la Terminalul 3 al Aeroportului Dubai, echipa Emirates îi va conduce pe minorii neînsoțiți la o zonă specială de lounge pentru check-in, situată între sălile de check-in de la clasa Economy și First/Business Class.

Micuții vor fi însoțiți la punctele de control de imigrare și de securitate și, ulterior, de la salon la poarta de îmbarcare.

Aceștia beneficiază, de asemenea, de îmbarcare prioritară, iar echipajul de cabină al Emirates va fi prezent pentru a-i întâmpina pe micii pasageri și a-i ajuta să se acomodeze odată ajunși la bord.

Emirates are reputația de a se ocupa de familii, compania aeriană oferind tinerilor pasageri jucării și genți de luat acasă la bord, cu mici personaje Emirates inspirate de Expo 2020 Dubai.