Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) elaborează un proiect de lege prin care să limiteze promovarea homosexualității și schimbării de sex în rândul minorilor, pe modelul legii anti-LGBT adoptate în Ungaria. Comisia Europeană și parlamentarii europeni au criticat dur guvernul de la Budapesta pentru promulgarea legii și vor să impună sancțiuni Ungariei.
AUR transmite că, în urma consultărilor cu membrii și simpatizanții partidului, a ajuns la concluzia că o astfel de lege este necesară și în România.
„Peste 98% dintre membrii şi simpatizanţii noştri susţin necesitatea implementării urgente a unei astfel de legislaţii, menite să apere copiii din grădiniţe şi şcoli. Prin acest demers suntem consecvenţi cu poziţiile exprimate recent, de sprijinire a măsurilor similare adoptate de guvernul de la Budapesta, urmând să avem consultări şi cu ceilalţi parteneri conservatori din Europa”, spune George Simion, co-președinte al AUR.
Modelul maghiar, criticat dur în UE
Legea introdusă de premierul maghiar Viktor Orban a fost aspru criticată de liderii europeni, printre care și șeful guvernului olandez, Mark Rutte, care a spus că Budapesta fie respectă valorile europene, fie părăsește Uniunea Europeană.
Președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, avetizează Ungaria că trebuie să renunțe la legea care interzice promovarea homosexualității și schimbării de gen în școli, altfel se va „confrunta cu forța legilor europene”.
„Homosexualitatea este echivalată cu pornografia (în textul de lege n.r.). Sub pretextul că protejează copiii, legislația discriminează cetățenii în funcție de orientarea sexuală. Este o rușine”, spune von der Leyen în fața Parlamentului European din Strasbourg.
Viktor Orban susține că legea este menită să-i protejeze pe copii, neagă faptul că este discriminatorie pentru persoanele LGBT și nu are de gând să o retragă.
„Nu au ce căuta”
„AUR susţine familia şi valorile creştine. Activiştii LGBTQI nu au ce căuta în şcolile şi în grădiniţele din România. Vrem să ferim copiii românilor de expunerea la o propagandă nepotrivită pentru vârsta lor”, adaugă Claudiu Târziu, co-preşedinte al AUR.
Partenerii noștri