România, o țară sigură. Până când ?
Suflul bombei de la Arad l-a făcut pe ministrul de interne să declare că România e o țară sigură.
Tot speriat de bombă, președintele Camerei Deputaților a afirmat la fel.
Domniile lor nu ni s-au adresat nouă ci, mai degrabă, partenerilor internaționali.
Dacă totuși ne-au avut în vedere, atunci e vorba de ipocrizie.
Da, România e o țară sigură, dar asta pentru că românii sunt un popor cuminte.
Așa e firea noastră.
Starea infracțională de la noi este relativ calmă, nu există fenomene sau evoluții care să ne facă să ne-nchidem în case.
Sigur, avem și noi hoții noștri .
Hoți din buzunare, spărgători sau chiar tâlhari.
Avem și „gulere albe” !
Da, avem și criminali ! Nu i-am mai avea…
Totuși, lucrurile nu stau tocmai rău.
O spun și străinii, turiști sau rezidenți, care vin pe la noi.
Iată însă că politicienii s-au precipitat să pareze eventuale reproșuri și au ieșit la rampă.
Marțiali și scrobiți.
N-aș zice că siguranța care încă mai există în România li se datorează.
Cumințenia noastră nu este și a lor.
Cuminți nu sunt și nici nu le stă mintea cum să ne asigure liniștea.
Nu știu, nu vor sau nu le pasă. Pentru cetățean, tot un drac.
Dacă ar fi știut, ar fi vrut și le-ar fi stat capul la siguranța noastră, nu ar fi creat „pristandăi” care să le numere ouăle sau steagurile de la școala de fete.
Cu deviza doctorală „cărțile din cărți se scrie” și șefi rătăciți iremediabil în propria ignoranță, Poliția rămâne o fată-n casă terfelită de politruci.
Ca urmare, siguranța noastră e și ea în pericol.
„Siguranță și încredere” ar fi deviza și scopul lor.
O fi… Că prea o zic cu foc !
Dar, pentru cine și până când ?!