- Fabrica de pălării Dădârlat continuă cu piese must have chiar și după 125 de ani
- Mădălina Dădârlat face parte din a patra generație care se ocupă de afacere
- Mădălina a reinventat modelele și le-a expus la prezentări de modă în Dubai și Europa
- Prețul începe de la 100 de lei, iar vlogger-ița Valerie Lungu și-a făcut colecție
Vezi în jurul tău afaceri ruinate în această perioadă, dar nu îți pierde speranța. Sunt și antreprenori care au reușit să se extindă în pandemie.
Pălăriile Dădârlat, făcute în fabrica romanească deschisă acum 125 de ani, au devenit must-have.
Mădălina Dădârlat face parte din a patra generație care se ocupă de afacere. A îmbunătățit vechile modele și, înainte de pandemie, și-a expus produsele la târguri, prezentări de modă în Dubai și Europa, unde au devenit vizibile.
A investit și într-un magazin online, iar asta i-a salvat afacerea fără să fie nevoită să facă restructurări.
„Pot să zic că s-a dublat vânzarea în online în 2020 față de 2019 și cumva am acoperit tot ce însemnă magazinele fizice un magazin online a reușit să țină o cifra de afaceri la același nivel ca în 2019”, a spus, la Aleph News, Mădălina Dădârlat.
După ce a terminat facultatea și masteratul în Cluj, în 2015, Mădălina a decis să se întoarcă în Sebeș.
Pe principiile bine împământenite de străbunicul ei, fondatorul fabricii, a continuat business-ul.
„Era un om extrem de meticulos și punea foarte mare accent pe tot ce ținea de calitate și standarde înalte. Încercăm să fim cât de actuali, dar să nu ne depărtăm de origini, e esențial să păstrăm identitatea brandului și să aduc povestea în față”, a adăugat Mădălina Dădârlat.
Mădălina a retehnologizat fabrica printr-o investiție de 20.000 de euro, iar prin asta a micșorat timpii de producție.
Clientele poartă pălăriile drept un accesoriu valoros, de artă.
„A fost cumva o dragoste la prima vedere pentru că, de atunci. Sinceră să fiu cred că mi-am comandat vreo 5 sau 6 pălării. Mă fac să mă simt mult mai atrăgătoare, mai frumoasă”, a spus Valerie Lungu, vlogger, la Aleph News.
„Radiez, îmi râde sufletul, pentru mine asta e satisfacție. E greu de înțeles de anumiți antreprenori că eu îmi găsesc satisfacția din ce înseamnă emoție, nu neapărat din cifre și rezultatele din balanță”, conchide Mădălina Dădârlat.
Partenerii noștri