- Gheorghiță: Vor fi identificate locurile potrivite pentru înfiinţarea de centre de imunizare de tip ‘drive-thru’.
- Gheorghiță: Pentru toată campania de vaccinare anti-COVID sunt prevăzute aproximativ 750 de centre.
Valeriu Gheorghiţă a anunţat, marţi, că, în perioada următoare, vor fi identificate locurile potrivite pentru înfiinţarea de centre de imunizare de tip ‘drive-thru’.
“Începând cu etapa a treia, din aprilie ar urma să se administreze vaccinuri și în cabinetele medicilor de familie și în centre drive thru. În perioada următoare vom identifica locaţiile potrivite şi, eventual, oraşele în care vom lua în calcul înfiinţarea unui astfel de centru de tip ‘drive thru’, pe de o parte, pe de altă parte, prioritatea noastră imediată este legată de operaţionalizarea centrelor mobile de vaccinare care să asigure vaccinarea celor din mediul rural, a persoanelor care nu au acces la un centru de vaccinare fix”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
„Peste 100.000 de persoane ar putea fi vaccinate zilnic în toate aceste cabinete de vaccinare”, adaugă șeful CNCAV.
Partenerii noștri