Imnul național. E primul lucru pe care-l vezi la școală, când deschizi manualul. Ne cheamă pe toți la luptă și la deșteptare de 172 de ani încoace.
Compus de poetul și jurnalistul Andrei Mureșanu în contextul Revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te române!” a avut misiunea să mobilizeze masele.
A fost publicat întâi ca poem sub numele de „Un răsunet”, la Brașov, și în câteva zile a fost pus și pe muzică, de culegătorul și profesorul de muzică veche Anton Pann.
A fost cântat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 29 iulie 1848 și îl cântăm de atunci în toate momentele grele prin care trece neamul nostru.
Ne-a dat curaj în timpul Războiului de Independenţă, dar şi în timpul celor două Războaie Mondiale. L-am cântat și la Adunarea de la Alba Iulia, în 1918.
A fost interzis apoi în 1947, imediat după ce regele Mihai I a fost forțat să abdice de comuniști.
Odată cu Revoluția din 1989, cântecul se înalță pe străzi și începe să fie cântat ca imn național, sub presiunea manifestanților.
De-a lungul timpului, am avut ca imnuri naţionale şi „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866 și 1948; „Zdrobite cătuşe”, în perioada ‘48-‘53, „Te slăvim Românie”, ce caracteriza prietenia dintre Uniunea Sovietică şi statul român (‘53-‘77) și „Trei culori”, între ’77 și ‘89, pe muzica lui Ciprian Porumbescu.
Pe lângă imnurile astea nu uităm nici de „Hora Unirii”. Scris în 1855 de Vasile Alecsandri și cântat în timpul Unirii Principatelor şi, în general, în toate ocaziile când am aspirat la uniune şi armonie. Ne întoarcem însă de fiecare dată la imnul nostru.
REdeșteaptă-te, române!
Partenerii noștri
Citește și
