OFF/ ON THE RECORD, 26 februarie 2021. Invitat: Renate Weber, Avocatul Poporului

Unii politicieni vor să o schimbe, alți mii de români îi cer să îi ajute. Despre rolul și puterea Avocatului Poporului într-o societate democratică, despre apărarea și restrângerea drepturilor și libertăților fundamendale ale omului, despre tăierea pensiilor speciale, bătălia pentru finanțarea spitalelor, despre implicarea serviciilor de informații și ambasadorilor în Justiție, a vorbit Renate Weber, Avocatul Poporului, la OFF/ON The Record, la Aleph News.

Despre ce înseamnă să fii Avocatul Poporului

„În primul rând, cred că ar trebui să clarificăm ce înseamnă această funcție, cu o denumire foarte pompoasă, dar sub nicio formă acoperită de competențele noastre legale și constituționale. Peste tot în lume, această funcție care este echivalentul Ombudsmanului, este o funcție de mediere. Ori de câte ori administrația centrală sau locală încalcă drepturi ale omului, noi trebuie să intervenim, să putem să intervenim ca să vedem ce s-a întâmplat, care au fost motivele și să sugerăm soluții pentru depășirea unei asemenea situații. Când spun „soluții”, spun că maximum ce mai putem face sunt niște recomandări. Nu avem putere sancționatorie, ceea ce e foarte bine și nici vreun altfel de putere, de aceea insist. Suntem un mediator în ciuda denumirii acestei funcții.”

Renate Weber : „Legea spune foarte clar: Când este vorba de actul de justiție, noi nu mai avem niciun fel de competență.”