OFF/ON THE RECORD, 24 octombrie 2021. Invitat: Radu Lupescu, medic român decorat în Franța pentru managementul pandemiei

  • „Deciziile în Franța s-au luat la nivel de stat și de specialiști. Accesul în prime time a fost limitat pentru persoanele controversate”
  • „Un medic șef de secție în Franța a fost suspendat din funcție pentru că a spus neadevăruri”
  • „Specialiștii ar fi trebuit să fie vocea oficială a vaccinării”
  • „În Franța, cei trecuți prin boală sunt vaccinați cu 1 singură doză. Doza booster este pentru toate persoanele peste 65 de ani și toate cadrele medicale. La noi s-a vaccinat 88% din populația vaccinabilă”
  • „În Franța, în al 4-lea val au fost cazuri multe, dar foarte puține la ATI”
  • „Francezii respectă în mare parte măsurile impuse. În Franța, avem o incidență de sub 1 la mie”
  • „În toate restaurantele din Franța este obligatoriu certificatul verde. La noi toți medicii sunt vaccinați. Pentru personalul medical nu există opțiunea testării, ci doar a vaccinării”
  • „La noi la clinică avem un cvadruplu sistem de oxigen ca să nu avem o pană. Toate clinicile din Franța au sisteme de siguranță. (…) Și cu 9000 de paturi ATI în Franța am făcut transferuri externe”
  • „În România trebuie intensificată vaccinarea și trebuie luate măsuri. Aș introduce obligativitatea certificatului de vaccinare pentru personalul sanitar. România ar fi trebuit să aibă ca pivot medicul de familie”
  • Spitalele private trebuie să ajute la mărirea numărului de paturi. Măsurile restrictive ar trebui să fie mai dure în România”
  • Când relaxarea este rapidă, pierdem. Ar fi criminal să ne gândim că s-a terminat”