L-am întîlnit ieri. Suferea. Știu ce-o să-mi spui: că e destinat suferinței, că și el o căută cu lumînarea, că e bine să sufere pentru că, vorba cinicului domn Maiorescu, poetul suferă, poetul creează.
Dar, zău îți spun, îi este tot mai greu. Îl fac ăștia praf pe Facebook și suferă îngrozitor. Eu i-am spus să nu ia în seamă, cine sînt în fond ăștia care urlă la el pe Facebook? Dar el e curat și sensibil, iar Facebook nu e pentru oameni ca el, e pentru oameni ca noi…
Să vezi ce-i reproșează poporul comentator. Mai întîi, că e conservator. Apoi, că e paseist. Crede că trecutul e glorios, iar prezentul e rușinos. Rău. În fine, că e naționalist. Dar ceea ce nu-i pot ierta deloc e că scrie bine de tot! Și nu doar poezie.
Publicistica și-o scrie cu o limbă românească clară, proaspătă, vie. E normal să nu-l placă. Unde mai pui că e o fire polemică. Pentru el, presa e un teren de duel, iar gazetarii sînt dueliști. Și cel mai adesea el cîștigă duelurile, pentru că mînuiește cu măiestrie arme curate ca sufletul lui și precise ca gîndurile lui.
Îl calcă-n picioare și cu povestea de la Biblioteca Centrală din Iași. Că a ajuns director acolo cu pile politice puse de Maiorescu și de Pogor, amîndoi de la Conservatori. Și ce să vezi, rectorul Micle este cel care i-a dat formal acest serviciu și el tocmai cu nevastă-sa, mă-nțelegi…
Nu contează că amorul cu Veronica e ulterior numirii! Pentru impecabilii de pe Facebook detaliile astea nu contează. Apoi, știi că i s-a intentat proces că și-ar fi însușit cărți și mobilier de la Bibliotecă, a fost scandal atunci, au fost implicate ministere, instanțe, înalte curți… A fost absolvit de orice vină. Dar, pentru robespierii de pe Facebook nu contează: îi vor striga că a furat de la Bibliotecă pînă la sfîrșitul vieților… lor…
Partenerii noștri
