16 ani avea cînd a ajuns la Blaj. A doua zi după sosirea lui, l-am întîlnit în piaţă şi ne-am împrietenit numaidecît. L-am chemat să stea la mine. Trăiam din ce ne aduceau de acasă ai mei, pe 2-3 săptămîni: pîine, făină, slănină, brînză, dar bani puţintei de tot.
Norocul, că era un tînăr sănătos ca piatra, nealegător în ale mîncării, mînca bine, dormea lung şi fără grijă, dimineaţa de regulă pe la 8 se scula, se spăla, da cu degetele de cîteva ori prin părul bogat şi lung dat pe spate şi era pieptănat gata. Nu ştiu cum să îmi explic împrejurarea că acest exterior neglijat nu ne era bătător la ochi. Ni se părea cumva naturală această lepădare de sine.
N-avea habar de greaca veche. Atunci cînd i s-a îmbolnăvit mentorul, s-a închis în biblioteca lui și i-a citit cam toate cărțile, dar nu s-a mai dus școală. Nu-i plăceau profesorii, dar îi plăceau cărțile. La seminar la Blaj, examenele păreau să fie ultima lui grijă: era mai toată ziua la scăldat. Ne spunea el în linii generale, că rămase repetent şi astfel pe multă vreme învrăjbit cu şcoala, dar şi cu taică-su.
L-am reîntîlnit ieri, când am venit cu treabă la Bucureşti și l-am întrebat despre şederea la Blaj. ”- Ce zici de Blaj? cum ţi-a plăcut? – Mi-a plăcut de măgărarul de la seminar. Şi de ce tocmai de măgărar? Spunea poveşti minunate”. Măgărarul era sacagiul care ne aducea apa la școală, în butii de lemn, pe măgari.
În afara lui, nimeni nu-l băgase în seamă pe magĂrar. Acesta și nu școala era tovarășul lui zilnic. Îi lipsea totul, dar nu se plîngea de nimic. Trăia fără de grija zilei de mîine. Trebuinţele vieţii şi le redusese într-atîta, încît nu se temea că nu şi le-ar putea îndestula uşor, oricînd şi oriunde.
Ca păsările din evanghelie, care nu seamănă nici seceră, se rezema pe mila Domnului cea bogată. Și din mila Domnului, n-are de niciunele. În afara unei minți geniale”. Minte care l-a făcut să-i spună în față fetii popii de la Sfânta Treime: De vrei pe toata lumea nebună sa o faci, in catifea copilă, în negru să te-mbraci.
Partenerii noștri
Citește și
