„Marius Tucă Show”, 28 aprilie 2021. Invitați: Mihaela Bilic și Valeriu Gheorghiță

Marius Tucă Show, la Aleph News. Invitații au fost Mihaela Bilic, medic nutriționist, și Valeriu Gheorghiță, Coordonatorul Campaniei de Vaccinare.

Bun! Cu o floare nu se face primăvară, dar se face cu o legătură de leurdă. Știi c-a venit primăvara când vezi piețele invadate de clorofile de toate formele. După o iarnă, ce-i drept, destul de leșinată, corpul tău cerșește cu disperare orice urmă de verzitură din piață. Poate că ești dintre cei care asociază corect alimentele, caz în care ne înclinăm în fața ta. Dar poate că ești dintre cei care apelează la variante rapide de hrană, ca să bifeze și pe ziua de azi. Sau poate că ai ținut tot Postul Mare, caz în care știi foarte bine că se apropie o perioadă de “decadență” culinară care s-ar putea, dacă nu ești atent, să-ți facă mai mult rău decât bine.

Cum te adaptezi la nutriția de primăvară? Cum treci de la regimul de post alimentar la cel “de dulce”? Ce se poate întâmpla, dacă nu ești atent la alimentele pe care le consumi (fie ele de post sau nu)? Care sunt greșelile alimentare din post și ce trebuie să eviți dacă te-ai abținut de la proteina animală în aceste ultime săptămâni? Cum ar trebui să arate masa de Paște ca să nu ți se aplece?

Nutriționistul Mihaela Bilic a răspuns la toate aceste întrebări, la Marius Tucă Show.

Mai știi tu vorba aia a lui Ion Heliade Rădulescu – “scrieți, băieți, scrieți! Orice, numai scrieți!”? E, nu că ne dăm culți în cap, dar la asta ne duce cu gândul campania de vaccinare care, Doamne ajută la toată lumea, înaintează pe drumul ei. Mâine, în Piața Constituției, se deschide primul drive-through de vaccinare din București. Pe modelul, “vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați”.

Acuma, că se dă Pfizer la populație, autoritățile speră ca din ce în ce mai mulți români să se imunizeze până la 1 iunie. Ele sunt optimiste, însă situația de pe teren arată altfel. Mai sunt încă mulți români de convins. De ce nu aleargă românii cu brandul la vedere ca să fie înțepați? Care sunt reticențele lor? S-au gândit autoritățile la o strategie de comunicare mai incivisivă, mai pe gustul românului? Ne-a spus, la Marius Tucă Show, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de Vaccinare de la noi.

„Și mai adu o sticlă cu vin roșu / că, după socoteala noastră, / noi vom rămâne aici / drept bacșiș”