„InSecuritate”, 22 ianuarie 2022. Invitat: General (r) Silviu Predoiu

Bogdan Nicolae te invită la următoarea ediție a emisiunii „InSecuritate”, sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 21:55!

Cui îi este frică de Vladimir Putin? De ce slăbiciunile Vestului contează mai mult decât puterea aparentă a Rusiei?

Războiul cognitiv, ca substitut pentru războiul tradițional, ne ocupă înainte de orice invazie armată. Prinsă în eternele dispute interne, România pare că nu intră în ecuația politicii din regiune. De ce elitele noastre sunt în rând cu alții și de ce nu avem obiective clare?

Spargem cifrul schimbărilor care sunt pe cale să se producă la Est de noi, într-o dezbatere despre importanța serviciilor de spionaj, a informațiilor și a diplomației întru’ stabilitate și continuitate.

Cunoaște dilemele existenței într-o lume cu riscuri și răspunsuri la acestea, sâmbăta, la Aleph News, în emisiunea „InSecuritate”. Trăiește, ca să înveți! Află, ca să te întrebi!