Mii de oameni au ieșit în stradă. Din nou.
Cei mai mulți s-au săturat de măsurile de protecție sanitară impuse de guvernanți.
Unele sunt chiar de neînțeles.
Alții sunt prezenți ori de câte ori e vorba de vreun scandal.
De preferință în stradă și într-o mulțime de oameni care să le asigure anonimatul.
Vitejia lor este maximă cât timp se pierd printre alții, după care dispare într-o dubă de poliție.
Mai sunt și unii pentru care zvonul este cu atât mai credibil cu cât este mai inflamant.
Efectele radiațiilor 5 G, micro-cipurile injectate odată cu vaccinul, oculta mondială sunt pentru ei crezuri de nezdruncinat.
Acum, însă, mă gândesc la oamenii de bună credință, cei care, pur și simplu, nu mai suportă presiunea psihică generată de restricții.
Lipsa de libertate, de speranță chiar, diminuarea veniturilor, îndepărtarea de rude, de prieteni, perspectiva incertă a locului de muncă sau chiar pierderea lui, școala „din doi în trei” a copiilor, fricile lor, îi epuizează fizic și nervos.
Tulburarea ne-a făcut anxioși și depresivi.
Cum ni se răspunde la asta ?
Aud dinspre partea Puterii că manifestanții sunt needucați și neinformați, inconștienți și iresponsabili.
Teroriști chiar !
Așa, „in corpore”.
Tonul este și el, pe măsură.
Unul aspru, abrupt, scrâșnit. Rostit cu fălcile încleștate și cu privire încruntată.
De la începutul pandemiei nici un conducător nu și-a dat seama că manifestarea empatică este soluția în comunicare.
Măcar manifestarea ca atare, dacă starea în sine nu o simt.
Tulburați și ei, oare ?!
Partenerii noștri
