Terorismul cel de toate zilele…
A apărut raportul privind terorismul și tendințele sale-2021.
Perioada analizată se referă la 2020, anul în care virusul al cărui nume am vrea să-l uităm, ne-a întors viața pe dos.
În 2020, în Uniunea Europeană, au avut loc 57 de atacuri teroriste sau tentative, unele eșuate, altele dejucate.
În urma acestor atacuri, 21 de cetățeni europeni au decedat, iar 449 de persoane au fost arestate.
Raportul constată existența unei legături între activitățile teroriste și starea de „lock down”.
Nu e deloc surprinzător faptul că timpul petrecut în spațiul online a crescut semnificativ în pandemie.
Rezultatul a fost că indivizi predispuși s-au radicalizat și au trecut la acțiuni dintre cele mai violente, cu motivații ținând de terorism.
Evident, prezența masivă a oamenilor „pe net” a favorizat propaganda, dezinformarea, manipularea, unor grupuri de oameni semnificativ mai mari.
Tactica s-a axat pe manipularea nemulțumirilor, fricii și frustrărilor din pandemie.
Vechiul dușman, terorismul islamist, a continuat să ne lovească provocând 12 victime în 2020.
Foarte important de reținut că lupii singuratici au devenit actorii principali, acționând solitar dar cu mare determinare.
Lupi singuratici seamănă o groază mai mare, mai intensă, lovind de aproape cu arme dintre cele mai rudimentare.
Cei mai mulți sunt integrați în societate, fie prin naștere, fie prin naturalizare, iar senzația fricii din vecini amplifică sentimentul de nesiguranță.
Foarte important și interesant este că raportul constată radicalizarea discursului politic ca sursă a terorismului de extremă dreapta și extremă stângă, deopotrivă.
Iată că grupările radicale renasc cu violență în spațiul politic.
Virusul Sars CoV-2 n-a lipsit din intențiile teroriștilor.
Jihadiștii și extrema dreaptă s-au preocupat a-l folosi ca armă biologică, dar au eșuat.
Deocamdată…
Să ne obișnuim oare cu terorismul ?
Mai bine, nu…
Partenerii noștri