Un foarte bun prieten mi-a atras atenția asupra unei cărți, „Obsolescența Omului”.
M-a băgat direct în ceață că habar n-aveam ce înseamnă acest cuvânt, obsolescență.
Nici măcar nu știam că există…
Evident, m-am bulucit spre dicționar și am aflat.
Obsolescența definește un proces de învechire a unei profesiuni ca urmare a progresului tehnico-științific.
Ar mai putea însemna și uzură morală.
Deci, dacă s-ar referi la ființa umană, procesul în sine ar însemna că omul e depășit de evoluția tehnologică, că-l lovește uzura morală.
Știam că omul poate fi imoral sau amoral, dar cum ar putea să fie el învechit, în sensul de demodat, depășit ?!
Depășit de ce, de cine ?!
Ei bine, Günther Anders, de formație filozof dar care a preferat jurnalismul, a prefigurat, atenție, prin 1950, că ceea ce îl va detrona pe om este propria sa creație tehnologică.
Că această creație umană se va autonomiza în raport cu cel care a conceput-o și a pus-o-n operă.
Adică, imaginația, sensibilitatea și capacitatea omului de a înțelege ceea ce a produs vor fi depășite de propriile realizări tehnologice.
Considerațiile de filozofie socială ale lui Anders sunt și mai uluitoare, mai ales în contextul a ceea ce ne dat să trăim astăzi.
Zice el, „este suficientă o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe.”
Euforia consumului va defini standardul fericirii supreme și modelul libertății.
Apologia pentru lejeritate, facil și frivol este ceea ce va face din om un produs, sau un vițel cum îl numește Anders, dintr-o turmă care trebuie condusă ca atare.
Orice asemănare cu ceea ce trăim azi e rodul întâmplării.
Întâmplarea de a nu-l fi citit pe Anders. Sau pe Orwell.
Păcat, ne-ar fi scutit să ajungem niște viței…
Partenerii noștri
