O femeie puternică inspiră iubire și ură deopotrivă. Însă una inteligentă știe să crească din ambele. Când ziarul Armatei Roșii a numit-o, ironic, ”Doamna de Fier”, Margaret Thatcher nu s-a simțit ofensată, ci provocată să fie la înălțimea poreclei. Și a fost.
Prima femeie prim-ministru, ea prefera să se prezinte ca primul premier cu o diplomă științifică. A studiat chimia la Oxford, după ce, ca fetiță, și-a șocat familia religioasă: nu credea în îngeri! Calculase că le-ar trebui un stern de 2m ca să-și susțină aripile.
Oricum o apreciezi, cariera ei politică e impresionantă. În economie și administrație, thatcherismul e un întreg curent de gândire. Maggie Thatcher nu a guvernat cu ochii pe sondaje. A dat mâna chiar cu politicienii rasiști din Africa de Sud și Rhodesia, facilitând astfel tranziția spre democrație. Deși visceral anti-comunistă, l-a susținut prima pe Gorbaciov în încercarea de a reforma URSS-ul. Dură și încăpățânată, dar mereu pragmatică.
Nu se temea să se facă de băcănie: crescuse în băcănia părinților. Și știa să țină socotelile. În 11 ani la putere, a revigorat economia și finanțele britanice, deși cu costuri sociale enorme. N-a clipit la greva de un an a minerilor, nici la greva foamei din închisorile Irlandei de Nord. Când Argentina a ocupat Insulele Falkland, a făcut război. Și a învins. Astfel, când liderul Chinei i-a spus că ar putea ocupa Hong Kong-ul în 24 ore, i-a putut răspunde, ochi în ochi: ”De ce nu o faceți?”
Marea ei mândrie rămâne însă alta: în anii 30, familia ei a salvat o fetiță evreică din Germania. Pentru asta, Maggie și sora ei făcuseră o chetă în tot orașul. Ani mai târziu, intra în istorie spunând că ”nu există bani publici, ci doar banii cetățenilor”. Între timp, devenise de fier. Dar a rămas o doamnă.
Partenerii noștri
