A doborat 14 recorduri mondiale și a câștigat, consecutiv, 150 de concursuri. Timp de 10 ani a fost de neînvins. Iolanda Balaș și uriașa ei săritura în înălțime. O doamnă a sportului de pretutindeni, cu o copilărie complicată și a cărei carieră a început cu o înfrângere sub ochii iscoditori ai securității anilor ‘50.
La Jocurile Olimpice din 1956, a fost învinsă de o americancă. Cu a doua săritură, Iolanda Balaș a încheiat abia pe locul 5 în finala de la Melbourne. Era prima ei olimpiadă. Iar un conducător al delegației o numește trădătoare, o acuză că și-a vândut medalia americancei și îi rupe fotografia de pe panoul din satul olimpic. Cade psihic.
Descoperă însă un antrenor, Ioan Soter care o ajută să-și revină și cu care se va și căsători. Succesele care au urmat au fost determinate de dorința revanșei. „După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam: Revanșa! La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap! Puteam să suport orice privațiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!”, spunea Iolanda. Și așa a fost. În 7 iunie 1958, redevine deținătoarea recordului mondial – 1,78 m, înălțime.
Și a continuat. Olimpiada de la Roma 1960. A sărit 1,85 m. Cu 14 centimetri mai mult decât concurenta principală. După patru ani, la Jocurile de la Tokio câștigă din nou. Era vorba de muncă, talent, ambiție. Și nu de întâmplare. Dar Roma i-a rămas în suflet, pentru că atmosfera latină de pe stadion îi amintea de România. De țara din care nu avusese voie să plece după sfârșitul războiului, din cauza regimului comunist, chiar dacă tatăl ei, fost soldat în armata ungară, rămăsese la Budapesta.
Medaliată, decorată, iubită. Sportiva nedetronată timp de un deceniu. Iolanda Balaș.
Partenerii noștri
