CINEMAleph. Quincy

Dacă tot ce știai despre producătorul muzical Quincy Jones era că e cel care i-a lansat cariera lu Michael Jackson producându-i multipremiatul album Thriller din 1982, documentarul „Quincy” de pe Netflix, premiat cu un Grammy pentru cea mai bună muzică, îți va lărgi puțin perspectiva și va fi o bună ocazie pentru a afla multe povești din culisele industriei muzicale contemporane.

Unul dintre cei mai influenți muzicieni și orchestratori ai secolului XX, Quincy Jones – la aproape 90 de ani – oferă în acest documentar detalii de culise despre colaborările sale cu muzicieni din varii epoci și genuri muzicale: Dinah Washington, Count Basie, Duke Ellington, Miles Davis, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Michael Jackson și Will Smith.

Din documentarul de pe Netflix, afli și cum a devenit Quincy Jones unul dintre numele grele ale muzicii de film de la Hollywood, compunând soundtrakurile unor filme precum: „In the Heat of the Night”, „The Italian Job” sau „The Getaway”.

Ce te va ține cu siguranță lipit de ecran până la finalul documentarului, este autenticitatea și onestitatea persoanei din spatele personajului Quincy Jones. Elegant și erudit, răbdător și atent, pasional și ambițios, Quincy Jones continuă să fascineze firesc și după 70 de ani de carieră legendară.