Care-i faza? Moțiunea

În ultimele ore, am trecut prin clipe de groază. Mai întâi, mi-a picat Facebook-ul. M-am întrebat: Unde mai sunt eu neurochirurg și antrenor de fotbal? Apoi, mi-a căzut Instagram-ul, locul în care îmi construisem imaginea falsă perfectă. Îmi părea rău mai ales de o poză cu mine lângă un Jaguar și o hostesă. Pentru că nici nu-ți dădeai seama că e făcută la o expoziție auto. Apoi, mi-a căzut WhatsApp-ul. Pentru prima dată în 10 ani, am intrat pe aplicația de SMS-uri. Am descoperit sute de mesaje de care nu știam. Aveam și trei de la cel mai bun prieten. În primul scria “Ajutor!”, în al doilea îmi zicea unde e și în ultimul zicea “Răspunde!!!” și mă înjura foarte, foarte urât. Mai bine nu citeam!

Apoi, mi-a căzut și Guvernul, aplicația pe care mă descărcam zilnic. Cui mă lași tu, Vasilică? Unde mai găsesc eu clovn așa de ieftin, încât să nu dau bani nici pe machiaje?

Te-au măscărit ăștia la Moțiune cum au vrut și cum n-ai vrut. Ți-au făcut și statuie. Foarte greu mi-am dat seama că te-au făcut cu capul în jos, că tu mereu ai gândit cu picioarele. Șoșoacă, Prințesa Războinică, mai avea puțin și mușca din tine. Noroc că ești așa de acru. Pentru că viața tocmai îți dădea lămâie. Simion își făcea selfie-uri cu tine. Dar nu tre’ să te superi pe el. Așa sunt mereu extremiștii, impasibili la moartea cuiva, fie ea și politică. Barna a făcut și el o glumă pe seama ta. Da! Ai auzit bine! Barna. Barna a fost, pentru prima dată în viața lui, haios intenționat, nu caraghios. Ciolacu radia de bucurie că nu e încă rândul lui. Cu fața aia de marmotă, te învelea în staniol. Până și Cioloș, singurul prim-ministru care n-a făcut chiar nimic de frică să nu facă ceva greșit, a ajuns să îți zică „Drum bun, domnule Cîțu!”. Fraier ai fost că nu i-ai tras o poșetă în cap chiar acolo, de față cu toată lumea care te ura.

Dar, care-i faza? Tu realizezi că au votat să pleci toate partidele în afară de UDMR – perversitatea supremă, care se dă cu cine e la guvernare – și de PNL, din care jumătate ar fi votat și ei să pleci? Prin asta, ai reușit să intri in istorie. 281! Cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern român! Asta da # echipă cîțștigătoare! Dar, oricum, ai plecat la timp. Încă puțin și descopereau ăștia de la Pandora Papers că ai ascuns niște conturi. De Netflix. Să nu vedem că tu și cu Vâlceanu vă inspirați din Dumb and Dumber.

Ați jucat bine, într-adevăr! Jim Carrey ar fi invidios.