Care-i faza? „Ca să se mire proștii”

S-a umplut Facebook-ul de bătăuși din taste care se întreabă, nervoși: DE CE BISERICILE SUNT EXCEPTATE DE LA RESTRICȚII? „Ca să se mire proștii”, ar fi zis Moromete.

Eu cred că sunt doar fraieri și că merită să stai să le explici.

În primul rând, fraiere, bisericile n-au fost exceptate de la restricții. Să porți mască în biserică nu e puțin lucru. Mai ales pentru o bunicuță care, la 90 de ani, insistă să facă mătăniile corect. Pentru că toată viața a făcut lucrurile cum se fac. Nu așa cum se fac praf, ca noi, ăștia mai tineri.

Nici să păstrezi distanța de 2 metri nu e ușor. Bisericile de la noi, mai ales cele ortodoxe, sunt mici, chiar minuscule. Ce să-i faci? Au fost construite când eram mai puțini, dar și mai modești.

Într-o biserică veche, ortodoxă, de 20 de metri pătrați, vor încăpea maxim 10 persoane, 11 cu tot cu popă. Restul vor sta afară în frig, iar printre ei, statistic vorbind, sunt și ai mei, sunt și ai tăi.

Da! Nu li se cere certificat verde. Pentru că dreptul de a crede și de a avea unde să te rogi este fundamental.

N-ai văzut în filmele în care trăiești că până și criminalii condamnați la moarte au voie să se spovedească? D-aia vei găsi biserici și în penitenciar, și în vârf de munte, în mijlocul mării sau în deșert.

Ce-ai fi zis dacă ar fi ieșit Arafat și-ar fi spus că nu mai au voie nevaccinații în biserică? Îți spun eu! Ți-ai fi amintit brusc că e musulman și-ai fi urlat că vrea să țină creștinii departe de religia lor.

Apropo de religie, tu faci o mare confuzie între Dumnezeu/credință/credincioși și… capii bisericii. Într-adevăr, în afară de aur și bani, nu prea are ce să-ți placă la mulți dintre ei.

Dar, care-i faza? Dacă ești supărat pe BOR – INSTITUȚIA și încerci să te răzbuni pe ea atacând credincioșii, e ca și cum ai bate un dinamovist de supărare că e Borcea bogat.

Da, prelații au spus prea târziu „Ascultați și de medici!”. Dar ar fi putut să n-o spună deloc. Pentru că nu era treaba lor. N-ai cum să te superi pe popă că nu ți-a făcut trimitere la virusolog. Nici pe virusolog că a trimis după popă pentru că nu te-ai vaccinat.