- 62% dintre fumătorii români de dispozitive cu lichid cu nicotină sau cu tutun încălzit au ales această metodă în încercarea de a se lăsa de fumat
- În România există 330.000 de consumatori de produse de vaping cu nicotină sau de tutun încălzit
- Numărul de fumători din România crește, deși în alte state UE scade
Peste 60% din totalul celor 330.000 de români care folosesc dispozitive de vaping cu nicotină sau tutun încălzit au ales această metodă în încercarea de a se lăsa de fumat, arată rezultatele celui mai recent studiu Eurobarometru, publicat în luna februarie a acestui an. Cu toate acestea, rezultatele studiului arată că doar unu din trei fumători care alege această metodă reușește să se lase de fumat cu ajutorul dispozitivelor de tip ENDS (abrevierea pentru Electronic Nicotine Delivery Systems, adică lichidele cu conținut de nicotină și produsele din tutun încălzit).
”Conform Eurobarometrului, 32% din utilizatorii de produse ENDS reușesc să renunțe la fumat. În timp ce 21% reușesc să abandoneze complet acest obicei, 11% reușesc să abandoneze fumatul doar temporar. Concomitent, 30% dintre utilizatori și-au redus numărul de țigări fumate zilnic”, a spus, pentru MEDIAFAX, Ciprian Boboi, președinte și co-fondator al Asociației Industriei de Vaping, organizație care reprezintă interesele producătorilor, distribuitorilor și ale specialiștilor din industria vapingului de pe plan local.
Vapingul este, se pare, mai eficient decât plasturii și guma de mestecat cu nicotină în lupta pentru renunțarea la fumat, arată atât rezultatele Eurobarometru, cât și rezultatele celui mai recent studiu realizat de oficialii de la Departamentul de Sănătate Publică din Anglia și cercetătorii de la King’s College, publicat în luna februarie a acestui an.
Astfel, dacă 32% dintre fumătorii care folosesc dispozitive de vaping sau de încălzit tutunul au ajuns în această categorie pentru că au vrut să se lase de fumat, potrivit Eurobarometru, studiul din Marea Britanie arată că 18% dintre ”vaperi” au renunțat la fumat cu ajutorul acestor dispozitive. Comparativ, gumele de mestecat sau plasturii cu nicotină i-au ajutat doar pe 9% dintre fumători să renunțe complet la fumat, mai spune Ciprian Boboi.
În România, 330 de mii de persoane folosesc dispozitive pentru vaping sau pentru încălzit tutunul, iar numărul de fumători de țigarete tradiționale este de 5 milioane de persoane, potrivit Eurobarometru.
Deși vapingul câștigă din ce în ce mai multă popularitate în lupta pentru renunțare la fumat, iar acest lucru este susținut și de experții Departamentul de Sănătate Publică din Anglia, percepția fumătorilor este încă una diferită.
„Produsele de vapat nicotină sunt o metodă eficientă pentru a renunța cu succes la fumat. Ceea ce este îngrijorător este faptul că din ce în ce mai mulți fumători, în special cei care fac parte din grupuri defavorizate, consideră eronat că vapatul este la fel de nociv precum fumatul. Acest lucru nu este adevărat și conduce la scăderea numărului de fumători care încearcă vapatul”, a spus Ann McNeill, profesor în dependența de tutun în cadrul King’s College London, citată în studiul britanic.
Anul trecut, 38% dintre fumătorii care au participat la studiul realizat de universitatea UCL din Londra au spus că vapingul este la fel de nociv precum fumatul, iar 15% considerau că vapingul este mai dăunător decât fumatul tradițional. Iar această percepție este susținută și de rezultatele Eurobarometrului.
”Proporția persoanelor din UE care cred că vapingul este la fel de nociv ca țigările a crescut la 65% față de 55% în 2017. Aceasta este un rezultat al propagandei anti-vapat din piață, alimentată de interese pur politice sau comerciale. (…) Totodată, remarcăm faptul că fumatul produselor tradiționale nu numai că nu scade în țara noastră, ci se află chiar în ușoară creștere comparativ cu anul 2017. Astfel, la nivel de România, diferențele față de UE sunt în general negative. Numărul de fumători în România a crescut în ultimii 2 ani conform Eurobarometrului (30% versus 28% în 2017). Situația este și mai gravă atunci când comparăm cu media de fumători din UE, care este de doar 23%, în scădere cu 3% față de 2017”, a mai spus Ciprian Boboi. El a mai precizat că cea mai bună situație este în Marea Britanie, unde vapingul a fost integrat în politicile publice de sănătate ca unealtă de combatere a fumatului, și prevalența fumatului a scăzut la 12% în 2020, cu 5 procente față de 2017.