Cinematograful a impus clișeul femeii siciliene mereu supuse și îmbrăcate de doliu. Îi poți auzi vocea doar când jelește o rudă ucisă într-o încăierare mafiotă. Ei bine, lucrurile s-au schimbat: ți-o prezint pe Annamaria Tribuna, maior de aviație cu 2000 ore de zbor. În pandemie, transporta bolnavii gravi. Apoi a fost prima femeie pilot care a aterizat pe gheața din Antarctica. Dar asta nu e tot.
La sfârșitul lunii trecute, ai văzut infernul evacuărilor de pe aeroportul din Kabul. În acel haos, Annamaria a primit misiunea de a pilota ultimul zbor militar italian, îndesat peste prevederi cu militari și refugiați. Imediat după decolare, aeronava a devenit ținta mitralierelor islamiste.
Annamaria nu s-a speriat, ci a inițiat o serie de manevre acrobatice de evaziune. Tot antrenamentul făcut la baza aeriană din Pisa o pregătise pentru această clipă. Un transportor Hercules C-130 nu se pilotează ca o mașină sport, mai ales când e supra-încărcat. Însă manevra a reușit și talibanii de la sol au aflat din presă că au fost înfrânți de o femeie. Pasagerii au fost zgâlțâiți zdravăn, însă au ajuns teferi la destinație. Maiorul Tribuna și-a îndeplinit dubla misiune, cea de pilot, dar și cea de femeie: a protejat viețile încredințate.
Presa italiană i-a făcut un triumf iar primarul din Palermo o va decora în curând. După campionii de la Euro 2020 și medaliații de la Tokyo, Annamaria Tribuna dă și ea chip acelei Italii care nu se dă bătută, ci strânge din dinți și învinge. În fața COVID-ului, în fața scandalurilor politice și chiar a islamiștilor.
Te fascinează uneori câte o femeie, datorită dârei de parfum pe care o lasă în urmă? Te înțeleg: pe mine m-a dat gata dâra lăsată de domnișoara maior Annamaria Tribuna pe cerul Afganistanului.
Partenerii noștri