Bucureștiul este un oraș original prin organizarea sa administrativă lipsită de eficiență, anacronică și perdantă pentru cetățenii săi.
Practic, în București funcționează șapte orașe, conduse, distinct, de câte un primar, un consiliu local și o cohortă de funcționărime. Își administrează bugetul în mod exclusiv, după cum vrea fiecare și lipsesc Bucureștiul de caracterul său unitar.
Unii cu borduri și supra-borduri, alții cu băncuțe sau panseluțe, unii vopsesc cu o culoare, alții cu alta, iar competențele de administrare a domeniului public sunt aleatorii. Apoi, mai există diferențele istorice !
Cum poți compara Sectorul 1 cu Sectorul 5, de exemplu ?! Unii au bani de-și pun și-n cap, alții n-au după ce bea apă.
La figurat, desigur… În materia urbanismului, la fel, fiecare după cum îl taie capul. Legal, Primăria Generală nu prea are treabă cu primăriile de sector și evident, nici primarul general cu primarii de sector.
Totul e un fel de n-ar-mai-fi, funcționând amețit, contorsionat și complet aiurit.
Bugetul primăriei generale e la cheremul guvernului, care îi repartizează cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit sau profit. Asta, dacă vrea !
Dacă nu vrea, o lasă cu ochii-n soare și cu mâna-ntinsă. Nu contează că banii ăia sunt ai bucureștenilor sau că primarul, care o fi el, e ales de aceiași bucureșteni.
Așa cum e organizat astăzi, Bucureștiul oferă un spectacol administrativ grotesc. Fiecare cu ale lui, distonând în ansamblul orașului și accentuând diferențe pe care le-am fi vrut măcar estompate.
Azi, avem un primar general contemplativ, iar cel mai mare și mai bogat sector este condus de un primar obsesiv-compulsiv. Parc-am fi meritat mai mult…
Partenerii noștri
