20 februarie 1938. Ora 15. Radio Bucureşti anunţă: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultaţi patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreaţă Maria Tănase. Și a cântat, ca un violoncel cu strunele de mătase”, după cum spunea Constantin Nottara.
Prima dată a urcat pe scenă în 1921, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” la serbarea de sfârșit de an scolar. Cel care a descoperit-o a fost etnomuzicologul Harry Brauner care o aude cântând la Teatrul „Cărăbuș”, al lui Constantin Tănase, și care îi sugerează să se inspire din arhiva de folclor înființată de Constantin Brăiloiu.
A cântat cu pasiune și a iubit cu pasiune. Fata care la 15 ani pierde proba de costum de baie la concursul Miss România, avea să-l farmece pe Constantin Brâncuși. S-au întâlnit și s-au iubit. La Paris și New York. Din 1939 nu aveau să se mai vadă niciodată. Războiul desparte oameni, rescrie destine. În 1941 Maria Tănase devine cetățean de onoare al orașului Istanbul, după ce, cu un an în urmă , Garda de Fier îi interzice să mai cânte și îi distruge discurile de patefon și matrițele.
Putea să interpreteze orice. Doine lăutărești, bocete. Cântecele culese, după cum chiar ea spunea le dezvăluia publicului abia mult mai târziu, dupa ce și le așeza în suflet.
De război n-a stat departe Maria Tănase. A cântat în spectacole organizate pentru răniţi sau la unităţile militare. A fost de partea aliaților și împotriva Germaniei Naziste, iar după 1944, a refuzat să colaboreze cu Securitatea, fiind urmărită permanent, şi etichetată drept „element dusmănos » pentru regimul comunist. Ultimii ani din viață i-a petrecut în casa numită Castelul cu iederă, de pe Popa Nan. S-a stins pe 22 iunie 1964, la doar 49 de ani. Un an mai târziu Académie Charles-Cros din Paris îi oferă, postmortem, distincția Grand Prix du Disque. O aventură de-o viață.
Maria Tănase, cântând, și-a scris singură povestea.
Partenerii noștri
