“Fata lu’ Brăescu, care de mică avea apucături rele, de băieţoi, a sărit cu umbrela din arioplan”. Adică, Smaranda Braescu tocmai izbutise un salt cu parașuta de la 6200 de metri și a doua zi fusese decorată de Carol al ll-lea. 2 octombrie 1931, și primul record internațional doborât de o româncă. Dar nimeni nu e profet în satul lui.
Parașuta cu numarul 7198, din mătase albă, cu sac de protecţie kaki, cumpărată din Germania, cu bani de împrumut, a scris istorie și a cucerit și America. Asta s-a întâmplat peste cinci luni, când a sărit, la a șasea încercare, de la 7233 de metri. Înălțimea omologată de americani, care n-au fost prea încantați să renunțe la recordul lor. Dar tot ei au acceptat-o la școala de aviație și i-au acordat brevetul de pilot, care-i fusese refuzat în țară. Reușise, era a treia femeie pilot din România. Îi mai trebuia doar un avion. Pe care a reușit să îl cumpere cu bani primiți din donații de la diverse instituții publice. Erau ani grei, de criză economică. Și așa ajunge să mai stabilească un record. În 1936, devine prima femeie care traversează Mediterana, fara escală.
Anul 1942 o găsește pe frontul de la Stalingrad, pilot pe avioanele sanitare. Sfârșitul regimului însemna și începutul sfârșitului pentru cutezătoarea Smaranda Brăescu. Dupa bombardamentul din aprilie 1944, părăsește Bucureștiul. În gară la Pietroșița, își pierde și bagajele și parașuta. În 1946 e dată în urmărire generală de comuniști și condamnată la 2 ani de închisoare, acuzată fiind că făcea parte dintr-un grup armat care ar fi dorit să lupte împotriva guvernului Groza. Nu a fost găsită. S-a ascuns într-o mănăstire, la Cluj, și s-a stins doi ani mai târziu, suferind de o boală gravă. N-a vrut să fie parașutistă, a vrut să stea la manșa unui avion. Era femeie și țara nu avea avioane de pierdut. Le-a făcut pe amândouă. Și așa, țara a câștigat o parașutistă și n-a pierdut nici o mașină zburătoare.
Partenerii noștri
